Contatti

domenica 8 marzo 2009

‘U PIECURARU E RI CANI


'E piecure mirìjanu a 'nna manca,
E dde dduve me trùovu a re gguardare
Paru 'nna cista de vucata janca,
Amprata supra l'erva ad asciucare.
Vicinu a 'nna funtana
Chi càntadi a 'nnu friscu,
'Nu vìecchiu piecuraru, zu Franciscu,
Ccu 'nn'ugna 'e calaturu,
Chianu chianu se sgrana
'Nu mienzu pane scuru.
Putenza de l'adduru!
Cumu si 'nu viscune canusciutu
L 'avèradi chiamati, a 'nnu minutu,
I cani d' 'o cuntuornu
Li se pàranu 'ntuornu
Ed ogned'unu aspetta
Si 'n'urra li nne jetta.
Iu me ricriju a re gguardare. Paru
'Nna murra 'e vancilistri
Avanti de 'n'ataru.
'Nu canicìellu russu,
Quattru passi distante,
Se fà ogne ttantu 'na liccata 'e mussu
E nnùcedi mmacante.
'Na cagnola vicina
S'è 'nculacchiata 'n terra;
'A cuda le rimina
E nnittija ra terra
Cumu 'na scuppittina.
'Nu crozzu 'e pilu scuru
Annasca ed ogne ttantu
Cce jetta 'nnu languru
Chi pare ppropriu chiantu.
Ma Ciccu, chi 'u' sse sturde
Dde panze musce o vurde,
Mancia e, ogne ttantu, fà
Ccu mmala grazia: Zàa!
I cani, amminazzati,
Se vòtanu, se giranu,
Cumu tanti stunati;
Ma nullu si nne va:
Ancòre cc'è spiranza
De se vurdare 'a panza.
Ma quannu, sazziatu,
Ciccu, a ru tascappane,
Se stipa ll'urra 'e pane
Chi ancòre l'è rristatu,
I cani tutti quanti
Le pèrenu d'avanti.
Finuta è ra spiranza
De se vurdare 'a panza.

Nessun commento:

Posta un commento